Doua Vorbe

Imi place piesa asta. Imi place senzatia de “je m’en fiche”-ism pe care mi-o transmite cand o ascult la volum ridicat. Muzica asta deschide mintea.. sau ochii mintii, nici nu mai stiu. Tot ce stiu e ca imi place! Si asta conteaza intotdeauna cel mai mult. continue reading…

Am gasit in telefon cateva poze facute in Moeciu, Romania. Ma uit si imi pare bine ca “Rumenia iz mai cantri”. Totusi, cum nu le mai am in campul vizual,  cum uit de ce sunt inca in Romania. Da’ asa-s eu.. am memorie scurta…

“Memoria” mirosului e recunoscuta ca fiind extraordinara. Un parfum, mirosul unui fruct sau cine stie ce alte miresme iti aduc aminte de persoane, evenimente si locuri mult mai usor decat o poza.  La mine functioneaza poate chiar mai bine muzica… Culmea e ca, desi poza iti da toate elementele vizuale si reale ale amintirii, parfumul si muzica pot sa iti provoace rememorarea sentimentelor de atunci. A starii in care te aflai.  Ceea ce conteaza cel mai mult.  Intotdeauna.

“Era o vremea” cand urcatul in autobuz cu piesa asta in urechi ma facea sa cred ca ziua are mai multe ore, ca pot face orice si chiar fac aproape tot ce-mi doresc! Ma facea sa cred ca aerul e mai curat, creierul mai oxigenat  iar mintea imi era intr-o lunga vacanta creativa (nu recreativa). Si toata starea asta n-avea nicio legatura cu mesajul versurilor. Era doar muzica si atat!  Erau minute bune de “thinking outside the box”! De fiecare data!

Eu nu-mi aduc aminte ca atunci cand eram copil sa-mi fi dorit sa fiu ceva anume cand ajungeam mare! Am facut ce-am simtit zi de zi. Si am simtit si ce nu-mi doream.. tot zi de zi. Poate ca eram prea ocupat. Poate eram prea implicat in “azi” ca sa ma uit la “maine”. Nici nu stiu daca e rau sau bine ca am facut asa.

Nu am avut vise marete, nu am avut asteptari extraordinare. Nu-mi permiteam. M-am bucurat de tot ce a venit bun. De fiecare moment. Era tot ce pretuiam!

Acum ma gandesc la maine.

Am avut o cotributie evidenta la ce am realizat pana acum…. doar ca… am impresia ca totul s-a succedat ca rotatiile complete ale unei roti care se misca pe sosea. Iar inertia provocata acestor succesiuni de evenimente incepe sa fie din ce in ce mai mica. Impulsul initial se epuizeaza.

Am nevoie de un alt impuls. Si de data asta vine de la mine! Era comod sa vina din energia cuiva. Stiu ca e egoist dar…. Poate asa pastram mai mult din optimismul naiv, creativitatea sau sinceritatea prosteasca si altruista din perioada “boema” de pana acum. Poate totusi raman… poate.

Imi voi rezerva in fiecare zi 2 ore pentru “nimic”. “Nimicurile” importante! In rest “viata normala”, de om “normal”. Consecintele vor fi vizibile.  Si inca ceva…ma voi trezi dimineata inainte de 10! In fiecare zi! Asta e exact opusul a ceea ce a generat primul impuls. Poate asa se misca iar roata… Let’s see how that works out!

O stii p’aia cu “nu ne-am nascut in locu’ potrivit”, nu? Pe ideea crizei masii (a americanilor adica) si in contextul in care altii anunta din cand in cand ca le merge bine (la nivel de tara, cel putin) mi s-a luat de fapte bune! Acum ceva vreme eram anuntat de la taxe si impozite ca am niste bani de luat de la ei (ceva cu calcule si recalculari, nu ma intereseaza). Intr-un final m-am dus sa ii iau. Iar la ghiseu, domnu’ m-a intrebat daca vreau sa donez banii intr-un fond de solidaritate (sau ceva…).  I-am zis clar si raspicat : AZI NU! Intrebarea e “de ce?”! Poate sunt egoist (si acum chiar nu-mi pasa) dar mi se pare ca daca i-as da as face acelasi gest ca la semafor cand incearca insistent unu’ sa-ti spele geamu’, tu nu vrei iar dupa iti mai cere si-o tzigara! “Hai fratele meu… da’ si mie sa am si io!”

Domnilor care cereti solidaritate, mana intinsa care nu spune o poveste nu primeste pomana! (cu respect etern maestrului Dinica!). In zilele noastre povestea e scrisa prost si interpretata jalnic!

Si tot apropo de criza si austeritate, nu inteleg de ce prima reactie, atunci cand oameni mai slabi sunt impinsi la pamant e sa mergem si sa-i ridicam? Prima reactie ar trebui sa fie sa-l oprim pe cel care ii impinge. Orice asemanare cu realitatea….in fine, stii tu!